Ezoterism Wikia

Comunitatea Noul Ierusalim, de la Glodeni, lângă Pucioasa

Totul a început în 1955, când o femeie din zonă, numită Virginia şi considerată “piatra de temelie” a comunităţii Noului Ierusalim, a început să vorbească despre mesajele primite de la divinitate. S-a stârnit atunci un curent de opinii foarte puternic, pro şi contra, însă, treptat, alte persoane au dus mai departe mesajul Virginiei. În 1990, s-au pus şi bazele unei biserici, cu o arhitectură aparte, asemănătoare unui templu zigurat. Marian Zidaru, fost profesor universitar şi artist plastic recunoscut pe plan mondial, este unul dintre membrii acestei comunităţi atât de controversate. Acesta i-a explicat lui Cristian Tabără câte ceva din tainele Noului Ierusalim. Membrii grupării se socotesc creştin-ortodocşi pe stil vechi şi chiar merg în bisericile de parohie.
Însă stilul lor de viaţă este unul cu totul special – bărbaţii au bărbi şi plete şi poartă numai haine de in şi cânepă, iar femeile îmbracă veşminte lungi şi au capetele acoperite de broboade. Alimentaţia este una exclusiv vegetariană şi preparată din ingrediente cât mai naturale. Cei mai mulţi dintre aceştia trăiesc şi muncesc în aşezământ, însă câţiva vieţuiesc în mănăstire. Restul comunităţii nu are voie să pătrundă acolo şi nici măcar nu ştie ce se petrece în spatele zidurilor considerate sacre. Pentru oamenii din afară cel mai greu de acceptat sunt însă mentalităţile adepţilor Noului Ierusalim. “Mesajele divine” primite sunt cuprinse în ziarul lor, care apare lunar, dar şi în volumul numit Cuvântul lui Dumnezeu, despre care membrii comunităţii susţin că n-ar contrazice Evanghelia.
O fotografie datând din 1964, înfăţişând-o pe Virginia, este păstrată cu sfinţenie în aşezământul de la Noul Ierusalim, fiind considerată dovada palpabilă a comunicării acesteia cu Dumnezeu. După spusele acestor credincioşi, fotografia, care o înfăţişează pe femeie în compania divinităţii, a fost realizată de însuşi apostolul Luca, cu ajutorul unui aparat fotografic din Pucioasa. Alţii cred însă că arhanghelul Mihail şi alţi sfinţi ar fi realizat acea poză... Adepţii Noului Ierusalim cred şi că România este un pământ ales, cu un destin aparte, căci din el a fost plămădit Adam şi, de asemenea, a fost primul teritoriu care a ieşit din ape, după potop. Povestea Noului Ierusalim rămâne una controversată. Telespectatorii îşi pot forma propria lor opinie urmărind duminică Te vezi la Ştirile ProTv. (D.P.)
  • nip-noulierusalimdelapucioasa.blogspot.com

Mişcarea de la Vladimireşti - https://bisericasecreta.wordpress.com/2007/01/09/miscarea-de-la-vladimiresti/

– s-a conturat în jurul maicii Veronica (n. Vasilica) Gurău (1920-2005), care a pretins a fi avut vedenii (arătări) ale maicii Domnului în câmpuri cu porumbi, pe toată perioada celui de-al doilea război mondial.

– la mân. Vladimireşti, pr. Ioan de la Bihor practica spovedania publică şi împărtăşania permanentă. Viziunile Veronicăi, deja publicate, atrag mii de pelerini. Intră în conflict cu autorităţile bisericeşti atunci când 2 călugăriţe din obştea Veronicăi sunt prinse când sustrăgeau părticele din moaştele Sf. Dimitrie de la Bucureşti. Mânăstirea e închisă în 1957 şi transformată în I.A.S. în 1958. Veronica e reţinută şi condamnată. După eliberare, duce o viaţă îmbelşugată în Bucureşti, căsătorindu-se cu arhitectul Gigel Văsii, mai tânăr cu 25 de ani. Se pretinde că a fost o căsătorie forţată, din interes, neconsumată etc. După 1989, îl părăseşte şi se reîntoarce în mănăstire, care e reorganizată de P.S. Casian după normele în vigoare. Deşi s-au tipărit viziunile şi memoriile maicii Veronica, aceasta nu le mai recunoaşte. Grupuri de uceniţe de la Vladimireşti, conduse de Gherghiniţa şi Lucia Enache, creează anarhie şi tulbură slujbele din bisericile ortodoxe, cu strigăte împotriva Patriarhului sau unor ierarhi.


După cum se ştie, în acea perioadă în cadrul mişcării new age de o mare cinste se bucurau curentele spiritualităţii orientale, dintre care se remarca desigur yoga. Spaţiul euroatlantic, în special cel nord american a fost împânzit de numeroşi „guru” indieni ce au făcut o propagandă extrem de eficientă învăţăturilor hinduiste, dintre care yoga avea un rol important.

În aceeaşi perioadă (anii ’70) la noi în ţară acest fenomen s-a manifestat la o scară mult atenuată. În Bucureşti şi provincie se găseau câteva centre de practică yoga animate de câţiva „instructori” ca Gregorian Bivolaru, Nineta Crainici, Tufoi, Mario-Sorin Vasilescu, Vulcănescu, Chiaburu (pentru Meditaţia Transcendentală.)nota Anul 1982 a marcat „scandalul meditaţiei transcendentale”, declanşat de stoparea activităţii lui Ion Stoian (român rezident în Elveţia) de către autorităţile de stat. În urma măsurilor severe luate în acel moment, au fost desfiinţate nu numai cursurile – legale – de yoga, ci şi Institutul de psihologie, cluburile de arte marţiale: judo, karate, etc. https://bisericasecreta.wordpress.com/2007/03/28/miscarea-de-integrare-spirituala-in-absolut-misa-o-manifestare-a-magiei-erotice-in-perioada-contemporana/


O scurtă punere în temă, de ordin istoric. În anii '60, până la scandalul Me­ditaţia Transcedentală, yoga os­ci­la între statutul de tehnică de recuperare medicală şi disciplină spor­tivă. Mai mult sport, deloc filozofie. Unul dintre marii halterofili ai Ro­mâ­niei din acei ani, Lazăr Baroga, avea să semneze, împreună cu soţia, o carte numită simplu "Yoga". În pre­faţa semnată de şeful unei cate­dre de la IMF, se menţiona prudent că "tehnica Yoga a fost epurată de toate imixtiunile filozofico-mistice şi teologico-mistice".

O altă carte care se vânduse foarte bine era "Yoga, izvor de sănătate", scrisă de fizicianul Ni­colae Tufoi, care se vindecase de po­liomielită mulţumită practicării yoga. În diverse case de cultură, ale sindicatelor sau ale tine­retului (uteceului), specialiştii stră­ini ţineau nu­meroase conferinţe; de asemenea, s-au format valoroşi in­structori de yoga români, între ei: Mario Sorin Va­silescu, Gregorian Bivolaru, Virgil Aldulescu, Virgil Maglaviceanu ("des­pre care se spunea că ar fi fost ofiţer de securitate în garda lui Gheor­ghiu - Dej"), Irina Holdevici etc. Primul ţinea chiar o rubrică de mare succes tot la Flacăra. Jurnalul Naţional, 16 septembrie 2009


Wikipedia:ro:Vasile Andru - în 1990 devine redactor-șef al revistei „Arhetip" (apărută în doar 11 numere) și devine unul din principalii membri ai grupului GYPRU (Grupul Yoga Pentru Restaurare Umană).


Sorin Șerban, din Iași - acest boschetar cu aere de osho - http://www.exmisa.org/viewtopic.php?p=53224

Mai multe date despre diversele grupări[]

Federația de Yoga din România - a deținut saitul http://www.fyr.ro - funcțional în 2011

https://yogaclub.ro - Neacsu Gabriel - în 2006 l-a promovat pe Narcis Tarcău - [1]

Purna Yoga - București - www.purna.ro - A - 2016-05-02

  • Dana - PROFESOR YOGA - Experienced Registered Yoga Teacher E-RYT500, Yoga Alliance International USA
  • Simona - INSTRUCTOR YOGA - Registered Yoga Teacher RYT200, Yoga Alliance International USA
  • Cristi - INSTRUCTOR YOGA - Instructor yoga cu acreditare Yoga Alliance International USA
  • Andreea - INSTRUCTOR YOGA - Registered Yoga Teacher RYT200, Yoga Alliance International USA
  • Laszlo - INSTRUCTOR YOGA - Registered Yoga Teacher, RYT200, Yoga Alliance International USA
  • Mihaela - INSTRUCTOR YOGA - Yoga Instructor cu acreditare Yoga Alliance International USA
  • Ella - INSTRUCTOR YOGA - Registered Yoga Teacher RYT200, Yoga Alliance International USA si Kids Yoga Teacher

Iyengar Yoga - Marghita - www.iyengaryoga.ro - A - școală internațională intrată în România pe filieră maghiară

  • Yogacharya B.K.S. Iyengar with his intellectual and spiritual practices has masterminded the techniques which can be used by all practitioners of yoga. http://bksiyengar.com/modules/IYoga/iyoga.htm
  • Pető Zoltán – certified Iyengar yoga instructor - Mun. Marghita str. Tudor Vladimirescu nr. 105 - Bihor, România

Altixir Yoga - Cluj Napoca - http://www.altixir.com/Contact.shtml

Zorba Buddha Centru Osho - București - www.zorbabuddha.ro

  • Veet Cristian. Cine sunt eu? Un cautator…un explorator al constiintei. Am intrat in contact cu meditatiile si cautarea spirituala in 1998. Am practicat meditatia Zazen si alte metode pana cand am inceput si meditatiile Osho. Primul meu grup Osho a fost in 2001. http://www.zorbabuddha.ro/blog/contact/

Bo Yang Club - Galați - www.editura-bo-yang.ro

  • Editura Bo Yang este consecinta intentiei unor oameni de a promova si de a trezii autenticul in fiinta umana. In acest prezent in care fiecare dintre noi rataceste printre conditionarile vietii cotidiene care curge prin si mai ales pe langa noi, curajul de a fi noi insine poate reprezenta o alegere adevarata. Bo Yang, pe langa faptul de a fi o modalitate de a promova autenticul in spiritualitate si in orice alta cale care ne aproprie de starea de om, reprezinta un stil si o viziune noua despre existenta. La inceput de drum, primul lucru pe care ni-l propunem si pe care deja l-am realizat, este acela ce a ne mentine in momentul prezent. Ceea ce urmeaza, reprezinta un prezent ce tine de alegerile noastre, ale fiecaruia. Marius Vornicescu – Reiki Master, practicant yoga, masaj, parapsihologie. http://www.editura-bo-yang.ro/pagini/despreNoi.php

Anahata - București - www.anahata.ro - Ashtanga Romania - Str. Toamnei 118 - Irene Zaarour, printre instructori mai apar Alexandra și Marius

Anca Yoga - Germania - www.anca-yoga.de

  • Anca Ileana Zollinger - Ich bin in Constanta, an der Schwarzmeerküste in Rumänien geboren und dort bin ich in einem künstlerischen Umfeld aufgewachsen. Bevor ich nach München umsiedelte, war ich mehrere Jahre als Schauspielerin tätig. Ich lebe seit 1990 in München. http://www.anca-yoga.de/die-anca/

Burlacu Yoga - Canada - www.burlacuyoga.ca - http://www.burlacuyoga.ca/eng/OurStaff.htm

  • Michael Burlacu - B.Sc., Yoga Siromani, RYT – Yoga Teacher Diploma from Vedanta Forest Yoga Academy in Madurai, India. Michael started his Yoga journey in Romania in the early 1980’s, by following the teachings of Master N.C. Tufoi. Shortly after that, Master Tufoi was forced to leave the country. Michael continued his Yoga journey by studying Yoga philosophy. In 1993, he met Master Jayaramy Readdy, a well-known Indian guru in Eastern Europe, and continued his Yoga practice with Raja Yoga. In 2004, he approached the Iyengar style and, in 2005, expanded his understanding of Yoga by starting to practice the Sivananda style. Since 1993, he has had the opportunity to practice and teach Yoga in Europe, North America, Asia, and the Caribbean. His engineering background and many years of experience in Research, Project Management and Quality have helped him incorporate the scientific method into the practice and teaching of Yoga, making this Eastern discipline more accessible to the Western student. His collaboration with Physiotherapy and Sports Medicine Clinics has given him the chance to better understand human anatomy and physiology. Michael considers Yoga to be the easiest path to understand oneself and the Universe.
  • Alex Burlacu - B.Soc.Sc., Teacher's Assistant and Studio Administrator – Eleven years of experience in administration. Alex has been involved in Yoga for over sixteen years. He was eleven years old when he started practicing Yoga under the guidance of Master Jayaramy Readdy. He continues practicing under the guidance of his father.
  • Irina Kazakevic (Guest Teacher) has been a student of Yoga since 1993. She started to develop an interest in Yoga during her university years. Irina is a certified Hatha Yoga teacher, Yoga Ed. Instructor, and a school teacher. She is a graduate of the Sheridan College Yoga Teacher Training. She has studied with leading, internationally recognized teachers in the children’s Yoga field such as Marsha Wenig, and Yoga Ed. Program Director, Leah Kalish.

Şcoala lui Cezar Culda (Fundaţia Română de Qi Gong) - www.qigong.ro

Maestrul Mantak Chi (Asociaţia Română de Tai Chi şi Chi Kung) - www.tao.ro

  • Adrian Cranta - A introdus pentru prima oara in 1990 taoismul ca practica ezoterica in Romania, publicand o serie de carti ezoterice despre Qigong, Tai Chi si Alchimie interna taoista. Mai bine de 24 de ani a studiat ca elev direct al maestrului Mantak Chia intregul sistem Universal Tao. http://www.tao.ro/Fondator/fondator.htm

Armonita - www.armonita.ro - fost www.tao-esoteric.ro

  • ARMONITA este Presedintele si Fondatorul Fundatiei ARMONITA, Editurii ARMONITA si Centrului Holistic ARMONITA, Membru autorizat al Ligii Mondiale a Cosmo-Umanistilor (WKLN), Membru Corespondent al Academiei Internationale de Stiinte in domeniul Ecologiei si protectiei vietii, director al Galeriei de Arta ARMONITA, Membru Fondator Salabucuresti. Autorizari internationale: "Teacher degree", Centrul Universal Tao din Thailanda; HRD Academy, Italia; "Psychoanalyst in psychoinformatiology", "Cosmoenioufologist", "Psychoinformatiologist predictor" degree", Academy of Cosmohumanism din Ukraina; "Omega Coach", Germania; "Life Coach", "Neuro-Linguistic Programming", "Hypnotic Practitioner", Olanda; maestru Qi Gong, Tao Yin, Chi Nei Tsang, terapeut holistic, explorator PRACTIC al rezervelor interne ale organismului uman: intuneric absolut timp de 21 zile x 3 ori, post qigong (fara apa si mancare) timp de 21 zile, expeditie in conditii de extremitate maxima in desertul Sinai, Egypt (50 km/zi x 5 zile). ARMONITA este recunoscuta ca Profesor autorizat international: Click aici pt "Universal Tao Instructors" - http://www.armonita.ro/fondator - http://archive.is/IJuPN

Costin Vasile - www.taoism.ro şi www.tao-magic.ro - A - (Un alt elev al lui Mantak Chi) - Costin și Miruna - http://www.tao-magic.ro/contact/

Maestrul Lin Kai Ting (Federaţia Naţională de Qi Gong) www.qilingong.com - Melania Ţiulete - http://www.qilingong.com/ro/ro/09/contact-federatie.php

Li Hongzhi (Asociatia Qigong Falun Dafa) - ro.falundafa.org

  • BUCUREŞTI - Oana Moisescu
  • MOLDOVA, CHIŞINĂU - Tatiana Chiriac
  • CLUJ NAPOCA - Flori Mudure
  • CRAIOVA - Cornelia Rădăcină
  • DROBETA TURNU SEVERIN - Augustin Enescu
  • FĂLTICENI - Lidia Melinte
  • ORADEA - Penzes Zoltan
  • PIATRA NEAMŢ - Nicu Luca
  • SIBIU - Sorin
  • SUCEAVA - Marius Drăgoi
  • TIMIŞOARA - Kuki Szabolcs

Răzvan Damian (Asociația TaijiDao România

Școala Navara la București și Timișoara - yoga-bucuresti.ro - A - yoga-timisoara.ro - A - http://yoga-bucuresti.ro/profesori/

  • Shri Guru Navara este Fondatorul Scolii Navara si Gurul de Radacina al Scolii. Intreaga invatatura specifica Scolii Navara este revelata de catre el. Toti profesorii Navara au fost formati si autorizati direct de catre el. Guru Navara preda uzual in Timisoara, dar adesea calatoreste in tara si in strainatate, oferind invataturi si initieri atat in Navara cat si in marile traditii spirituale si mistice pe care el este de asemenea autorizat sa le predea (Crestinism, Hinduism, Yoga, Tantra, Buddhism, Taoism, etc.). El este hirotonisit ca Preot si Episcop crestin, fiind Doctor in Teologie Sacra si Profesor Universitar de Teologie. Este hirotonisit in Hinduism ca Maestru Yoga, fiind autorizat sa predea Yoga, Tantra si Vedanta. Detine diploma universitara de Maestru Yoga si un Doctorat in Yoga (Calcutta, India). Este autorizat sa predea Buddhismul (Master universitar in Teologie Buddhista si gradul universitar de Profesor de Teologie Buddhista). Este de asemenea autorizat sa predea diverse alte traditii spirituale.
  • Shri Navari este soția lui Shri Guru Navara si este împreuna cu el la conducerea si administrarea Scolii Navara. Este initiata la nivel inalt in Navara si autorizată sa predea Navara, ca Profesor Superior de Navara. Este hirotonisita ca Preot si Episcop crestin, precum si ca Preot in diverse alte traditii (Hinduism, Buddhism, Taoism, etc.). Ea preda uzual in Timisoara, dar si la alte centre Navara.
  • Shri Ramita este a treia in ierarhia spirituala a Scolii Navara, dupa Shri Guru Navara si Shri Navari. Este initiata la nivel inalt in Scoala Navara si autorizată sa predea Navara, ca Profesor Superior de Navara. Este hirotonisita ca Preot si Episcop crestin precum si ca Preot in diverse alte traditii (Hinduism, Buddhism, Taoism, etc.). Preda uzual in Timisoara dar si la alte centre Navara.
  • Jagardi Muni este autorizat ca Yogacharya (Profesor Yoga) si Profesor de Buddhism. Este hirotonisit ca Preot si Episcop crestin. In Navara este autorizat ca Profesor Spiritual Superior si Director General pentru întreaga Scoala Navara. A absolvit doua facultati: Facultatea de Medicina si Facultatea de Stomatologie. Lucrează ca medic la o clinica din Timisoara, fiind de asemenea specialist in acupunctura si in medicina holistica. Preda Navara, Yoga, Hinduism, Buddhism, Crestinism, Taoism, Qigong, Taijiquan, Taijijiang, Baguazhang, etc.
  • Danapatra este autorizat ca Yogacharya (Profesor Yoga) si Profesor de Buddhism. Este hirotonisit ca Preot si Episcop crestin. In Navara este autorizat ca profesor spiritual superior si Director Regional pentru Europa si România. Preda Navara, Yoga, Hinduism, Buddhism, Crestinism, Taoism, Qigong, etc
  • Acharya Anandahari preda uzual Navara si Yoga in Timisoara.
  • Acharya Atmananda preda uzual in Timisoara, dar calatoreste adesea si preda si in alte orase din Romania (Constanta, Bucuresti, etc.) si din strainatate, mai ales in Rusia (Moscova) si Italia (Venetia, Padova, Roma, etc.). Preda Navara, Yoga, Buddhism, Crestinism, etc.
  • Acharya Maitrini, profesor universitar de limba franceza, preda uzual Navara, Yoga, Taoism, Qigong si Taijiquan in Timisoara, dar si in Franta.
  • Acharya Mahaprajna, kinetoterapeut, preda Navara, Yoga si Crestinism in Timisoara.
  • Acharya Disha, profesoara si pedagog, preda Navara si Yoga in Timisoara.
  • Instructor Udatma, tehnician dentar si instructor sportiv, preda Navara si Yoga in Timisoara.
  • Instructor Aliya, preda Navara si Yoga in Timisoara.
  • Instructor Aliya, designer vestimentar si fotograf profesionist, preda Navara si Yoga in Bucuresti si Timisoara.

Școala Karma Kagyu a lui Ole - www.calea-de-diamant.ro

  • Lama Ole Nydahl impreuna cu sotia sa Hannah, au fost primii discipoli occidentali ai celui de-al 16-lea Gyalwa Karmapa. Din 1972, dupa trei ani de practica intensa in Himalaya, Lama Ole invata scopul si metodele Caii de Diamant in jurul intregii lumi. Prospetimea sa spontana este rezultatul unei stari accesibile tuturor care pot ramane stabili in natura primordiala a propriei constiinte - Mahamudra - Peceta Mare.
  • Învățători: Karmapa Thaye Dorje — Kunzig Shamar Rinpoce - Lopon Ceciu Rinpoce - Lama Ole Nydahl
  • Cursuri în: Zagon | Târgu Secuiesc (Kőszegi Zsuzsa din Ungaria) | Timisoara (Vesna Cavic din Serbia) | Bucuresti | Satu Mare (Dietrich Rowek din Germania) | Marghita (Kecskés Zsolt din Finlanda) | Cluj-Napoca (Nikolai Neşev din Bulgaria) | Oradea (Kadar Jozsef)

Dzogchen - http://www.dzogchen.ro/gakyl-contacts

  • Blue Gakyil: Eli Dimitrova — Alexandru Anton — Jacek Machowski (assistant)
  • Red Gakyil: Alejandro Acuna Aldana — Iulian Maidanuc — Jirka Trnka (assistant)
  • Yellow Gakyil: Magdalena Ourecka — Irina Cherveda — Harri Jäälinojaa (assistant)

Shamanism, cu Aurel Mocanu - www.nierika.ro